Școala Primară din cartierul Sculeni, Chișinău

Elevii învață să instaleze rapid cortul și să aprindă rugul
Revista ”Pioner” 1956

Muzeul școlar
Revista ”Pioner” 1956

Școala și-a deschis ușile în anul 1928 și s-a aflat pe locul unde în prezent este strada Ghenadie Iablocikin în cartierul Sculeni al Chișinăului. Nu s-a păstrat.

În imaginea aeriană din 1944 se poate vedea amplasamentul școlii primare.

După același proiect au mai fost construite două școli identice în cartierele Botanica și Muncești.

ISTORICUL CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE
1928 - se deschide Școala Primară
1941 - în sediul școlii se amplasează armata germană
1942 (vara) - școala se transformă în biserică
1944 (primăvara) - localul se transformă în grajd de cai pentru armată
1944 (toamna) - școala se redeschide
1953 - este redesemnată cu titlul Școala Medie de opt ani
1956 - primește titlul Școala Medie Moldovenească Nr.22
196? - se demolează clădirea școlii după ce în anul 1964 s-a dat în exploatare noua clădire

Actualmente denumirea școlii este Liceul Teoretic ”Principesa Natalia Dadiani”, iar sediul școlii se află pe adresa Calea Ieșilor, 21, în cartierul Sculeni al Chișinăului.

În textul parțial de mai jos sunt scrierile personale ale ex-directorului școlii Gheorghe Iliașevici:

În primavara anului 1925, graţie contribuţiei financiare, donaţie impunătoare alocată de către boierului Sturza, în cartierul Bariera Sculeni se pune temelia primei şcoli publice pentru toate categoriile şi păturile sociale. Către finele anului 1927 şcoala publică este practic finisată, urmînd a fi dotată cu mobilier şi utilaj care ar face posibilă activitatea şcolară, desfăşurarea procesului instructiv. Lucrările finale s-au sfîrşit către 1 septembrie, 1928 [atunci anul şcolar începea pe 15 septembrie], dată la care şcoala şi-a deschis larg uşile pentru elevii de la Sculeni. Instituţia cuprindea 4 săli de clasă spaţioase şi un coridor lung, de aproximativ 6 metri, în care se susţineau liturghiile şi rugăciunile şcolare.

În instituţie studiau aproape 70 de elevi, repartizaţi în 4 clase (cîte 16-18 copii), îndrumaţi de doi învăţători şi un preot. Tot aici activa şi un diacon, care urmărea disciplina elevilor şi chemarea acestora către „cuvîntul Domnului“ – rugăciune.

În filele istorice din acele timpuri este descris elevul de atunci: „un mic şcolărel, îmbrăcat într-o pereche de pantalonaşi scurţi şi o ie din in confecţionată tradițional de mama sa, cu o căciuliţă ruptă, veche, păşeşte desculţ, prin noroiul toamnei reci, către şcoala primară de la Sculeanca. Pe umăr duce într-o trăistuţă un Abecedar, un problemar de aritmetică şi o tăbliţă cu grif (înlocuitorul caietului). La prima lecţie, ca regulă, copiii învăţau Citirea, la cea de-a doua – Aritmetica, iar la a treia – Caligrafia. Clasa a I-a şi a III-a învăţau împreună, cu acelaşi învăţător. Clasele a II-a şi a IV-a – cu cel de-al doilea învăţător, la fel împreună. În timp ce învăţătorul lucrează cu una dintre cele două clase, aflate în sala de studii, cea de-a doua – îşi aştepta rîndul pentru a fi instruiţi. Celelalte două săli de clase sunt goale, deoarece nu sunt cadre didactice care ar învăţa copiii.

Către 1 septembrie, 1940, 5 învăţători adunase la şcoală toţi copiii din cartier, atît pe cei de vîrstă şcolară, cît şi pe cei ce depăşise vîrsta de şcolarizare. Odată cu „primul clopoţel“, cei aproximativ 100 de elevi au fost repartizaţi în cele 4 săli de clasă, numărul elevilor în fiecare constituind 23-25 de copii. Se întroduc obiectele Muzică şi Educaţie fizică, încep a activa cercuri, în care elevii se înscriau cu mare interes, se organizau diferite activităţi extraşcolare – adevărate sărbătorii pentru copiii sectorului.

Bucuria elevilor a fost, însă, de scurtă durată, căci în anul 1941 începe Marele Război, timp în care au fost bombardate majoritatea edificiilor culturale, economice şi comerciale ale Chişinăului, astfel încît, în sediul Şcolii Primare de la Bariera Sculeni se amplasase armata germană. Gardienii vegheau clădirea din toate părţile. Oamenii ocoleau localul şcolar, cu frică privind de peste drum „străjerii“ fioroşi. Procesul instructiv a fost întrerupt…În vara anului 1942, în sediul şcolii au început să se citească slujbe bisericeşti, şcoala se transformase în biserică, lăcaş sfînt la care veneau să se roage băştinaşii sectorului. Periodic se desfăşurau şi lecţii, astfel încît copii de la Sculeni mai apucau a avea „parte de carte“

Problema instruirii continue a elevilor o constituia lipsa cadrelor, căci majoritatea bărbaţilor au fost înrolaţi în rîndul armatei şi trimişi la război, pe de o parte şi lipsa substiţiilor financiare pentru achitarea salariilor învăţătorilor, astfel încît profesorii învăţau elevii gratis, fără a li se achita vreo remunerare pentru munca depusă, pe de altă parte.

Războiul lua amploare… Lumea – speriată, flămîndă, bombardată… Peste tot larmă, foc, împuşcături. În primăvara anului 1944, Şcoala Primară de la Bariera Sculeni, locul Sfînt, în care se ţineau slujbe bisericeşti şi unde enoriaşii veneau pentru a se ruga, edificiu care ţinea loc de biserică, fu transformat în grajd de cai pentru armată…

Abia după operaţiunea istorică „Chişinău-Iaşi“, din 24 august, 1944, şcoala a fost pusă în administrarea noului director, Ivan Isai Gheşov, care a avut menirea de a reconstrui mai întîi şcoala, a aduce edificiul la condiţia în care copiii ar putea învăţa. Toată populaţia băştinaşă a cartierului, preponderent femeile (bărbaţii, în mare parte, erau la război), au purces la repararea şcolii, la pregătirea spaţiului de studii pentru copiii Sculencii.

La 1 octombrie, 1944, „primul clopoţel“ a sunat din nou în cartierul Bariera Sculeni, adunînd în băncile şcolare peste 100 de învăţăcei  – 4 clase, a cîte 24-26 de elevi în fiecare.

În anul de studiu 1945-1946, a fost deschisă clasa a V-a, cu un efectiv de 12 elevi. În şcoală au venit învăţători noi, calificaţi pe obiecte de studii, în număr suficient pentru a desfăşura procesul de studii.

Către anul de studii 1946-1947 şcoala număra 7 clase consecutive, fiind dotată cu literatură de specialitate, parţial cu manuale. Numărul manualelor era unul insuficient, dar, copiii aveau totuşi posibilitatea de a învăţa, fie şi cîte doi-trei dintr-o carte. În vara aceluiaşi an de studii, în şcoală a fost organizată o tabăra de odihnă şi însănătoşire pentru elevi. Aceasta a avut o mare importanţă în menţinerea însăşi vieţii copiilor, căci în ţară era introdus sistemul de asigurare cu pîine pe cartelă, cîte 200 de grame pe zi pentru o persoană, aşa că la şcoală, în tabăra de vară, copiii primeau cel puţin măcar cîte ceva de mîncare în plus… La tabără veneau nu numai elevii înmatriculaţi, ci şi mulţi alţi copii ai cartierului, chiar şi cei care depăşeau vîrsta de şcolarizare. Erau primiţi toţi…

Anul de studii 1947-1948 a fost unul mult mai organizat. În şcoală venise profesori noi, care acopereau programa şcolară pentru toate obiectele de studii. Director al instituţiei a fost numit Gheorghii Stepan Iliaşevici, totodată fiind inaugurată şi funcţia de şef de studii, cu Domnul Macriţchii în frunte, unicul profesor cu studii superioare complete. În acelaşi an de studii s-a mărit considerabil numărul învăţăceilor: pentru prima data în clasa I au fost înmatriculaţi 55 de copii – 2 clase paralele. Către finele anului de studiu, şcoala marcă primul eveniment semnificativ – absolvenţi certificaţi, în număr de 7 elevi. 

În anul de studii 1948-1949, în instituţie au venit 60 de copii de clasa I, procesul instructiv se lărgise către opt ani de studii. În clasele mari erau înregistrate cîte două clase în unele parale. Astfel, către anul 1950 în şcoală activau 14 clase, dintre care 8 primare, efectivul de elevi constituind în jur de 400 de copii. Majoritatea profesorilor făcu cursuri pedagogice, studii superioare prin corespondenţă, cota de pregătire profesională a cadrelor didactice a crescut considerabil. Procesul instructiv-educativ a fost suplinit cu un nou şef de studii, Doamna Ida Moisei Voliovici, discipolă a Liceului de Fete „Natalia Dadiani“ (promoţia 1938), profesoară de istorie, absolventă a Institutului Pedagogic din Chişinău. O contribuţie considerabilă în procesul instructiv-educativ l-au avut soţii Alexandru Ion şi Olga Ion Busuioc.

Alexandru Ion Busuioc, a făcut studii superioare la Facultatea de Biologie, astfel în şcoală s-au introdus obiectele de studiu Botanica, Zoologia şi Anatomia separat, iar în cadrul orelor de experiment practic, care aveau funcţia de consolidare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a abilităţilor practice ale elevilor, profesorul a reuşit să organizeze un adevărat laborator botanic: pe terenul aferent şcolii au fost plantate diverse soiuri de pomuşoare, viţă de vie, legume, flori şi chiar o livadă-model. Elevii îşi desfăşurau lecţiile pe terenul sus numit, avînd posibilitatea de a experimenta în domeniul botanic pe viu, plantînd şi crescînd legume şi fructe, alături de profesorul său. Pentru rezultate remarcabile pe tărîmul pedagogiei, Alexandru Ion Busuioc a fost decorat cu înaltul titlu de “Învăţător Emerit“ al R.S.S.M. în anul 1962. De decoraţii similare au avut parte încă 2 profesori: Ion Afanasii Melnic, specializat în turism şi ştiinţe ale ţinutului natal, precum şi Andrei Afanasii Munteanu, învăţător de clase primare.

O dată remarcabilă pentru instituţie a fost ziua de 1 septembrie, 1953 – şcoala este redesemnată cu titlul Şcoala Medie de opt ani, cu 16 elevi înmatriculaţi în clasa finală, a VIII-a. Colectivul de profesori constituia un număr de 27 de cadre didactice, iar % calităţii indica 94-97%. Discipolii instituţiei se plasau pe cele mai înalte locuri la concursurile artistice municipale şi republicane în acea perioadă. Cu rezultate remarcabile se puteau mîndri şi elevii participanţi la competiţiile sportive, în special echipa de fete, secţiunea Volei, care a reuşit să se claseze pe locul I şi II mai mulţi ani consecutiv în municipiu, ajungînd, să participe la „Spartachiada“ unională din Moscova.

În anul 1956 şcoala a primit titlul de Şcoala Medie Moldovenească nr. 22 – un eveniment important pentru instituţie, deoarece 13 persoane au devenit absolvenţi ai clasei a X-a, 12 fete şi 1 băiat – prima promoţie de absolvenţi a şcolii complete de 10 ani de studii. Studii medii complete atunci au primit: Parascovia Achimova, Eleonora Blanari, Eugenia Gruziţcaia, Natalia Dunai, Raisa Erhan, Tatiana Pladi, Elena Popescu, Valentina Popescu, Nina Rusu, Elena Rotari, Elena Straşnic, Victoria Şendrea şi Nicolae Ţurcan.

Şcoala se bucura de succese, creştea prestigiul, dar şi numărul de elevi al instituţiei: 20 seturi de clase, cu un efectiv total de 600 de elevi. Cu timpul, aceasta deveni neîncăpătoare pentru acoperirea cererilor de admitere din partea părinţilor. În plus, edificiul şi utilajul vechi nu mai făceau faţă necesităţilor desfăşurării procesului instructiv-educativ. Era nevoie de o altă şcoală, mai spaţioasă, cu mai multe săli de clasă, teren aferent amenajat special…

Sursa primei imagini și ale scrierilor personale de Gheorghe Iliașevici sunt de pe saitul dedicat Liceului Teoretic ”Principesa Natalia Dadiani” din Chișinău:
http://nataliadadiani.wixsite.com/natalia-dadiani/istoricul-liceului