Liceul de băieţi "Ion Creangă"

Str. Independenţei, 53, or. Bălţi - locaţia

Din curte

Începutul lucrărilor de construcţie - 1937
Inaugurarea - 31 octombrie 1943
Arhitectă - Etti-Rosa Spirer

Citat de Alexandru Budişteanu, fost arhitect şef al Bucureştiului, într-o scrisoare publicată în Observatorul Cultural:

Acest liceu are un trecut remarcabil, fiind una dintre instituţiile de învăţămînt secundar de mare prestigiu din Basarabia. El a fost înfiinţat ca liceu de băieţi în anul 1906, funcţionînd iniţial în limba rusă, iar după Unirea din 1918 a devenit Liceul românesc «Ion Creangă». Clădirea sa era numai cu parter şi se găsea la intersecţia străzilor de atunci, Ştefan cel Mare şi Ion Creangă. În 1940, sub ocupaţia sovietică, liceul a încetat să mai funcţioneze. În 1941 a început războiul şi clădirea liceului a ars, fiind bombardată de aviaţia germană, care a efectuat atunci raiduri inutile şi inumane, îndreptate asupra zonelor locuite ale oraşului.

După eliberare, liceul şi-a reluat activitatea în clădirea Şcolii Normale. Ulterior, în timpul războiului, în ciuda problemelor economice inerente, administraţia românească a construit o nouă clădire pentru Liceul «Ion Creangă», realizată la intersecţia străzii principale de atunci, Regele Ferdinand, cu strada Ştefan cel Mare (acum Bulevardul Independenţei şi strada Puşkin).

Am avut prilejul să văd proiectul de atunci al liceului, gîndit într-o frumoasă şi monumentală arhitectură românească. Conform proiectului, pe colţul intersecţiei urma să existe un corp principal mai înalt, adăpostind intrarea în clădire şi avînd două aripi, fiecare în lungul străzilor care formau intersecţia. În prima etapă, s-a executat numai aripa aflată în lungul străzii principale a oraşului, care a fost dată în folosinţă în anul 1943. Aici a funcţionat, pînă în primăvara (martie) anului 1944, Liceul «Ion Creangă», deci numai un an şcolar şi acela, de fapt, incomplet.

În 1944, odată cu revenirea sovieticilor, liceul a fost desfiinţat din nou. După revenirea administraţiei sovietice, s-a trecut la crearea unei universităţi în oraş, denumite «Alecu Russo», cu predare în «limba moldovenească». S-a apelat în mod firesc la două dintre clădirile şcolare cele mai reprezentative, adică la ultima clădire făcută de români, respectiv fostul Liceu de băieţi «Ion Creangă», precum şi la fostul Liceu românesc de fete «Domniţa Ileana», învecinat cu el. În acest cadru, construcţia existentă a Liceului «Ion Creangă» a fost, după cîţiva ani, extinsă, realizîndu-se suplimentar un corp pe colţ, perpendicular pe primul, vezi aici. Din nefericire, plastica arhitecturală este foarte nereuşită, fiind de o banalitate supărătoare. În locul unei intrări reprezentative din stradă, clădirea extinsă are intrarea în curte, printr-o deschidere meschină, care dă spre o scară pentru care s-a găsit o soluţie foarte stîngace. Faţada este şi ea inexpresivă. 

După 1989, în mod firesc, s-a pus problema reînfiinţării Liceului „Ion Creangă“. Dar a apărut o problemă. Factorii locali de decizie au spus că nu se doreşte să fie „ca la români“. Şi atunci au apărut în oraş chiar două licee, avînd ca limbă de predare pe „cea de stat“, dar cu alte denumiri. Ulterior, numărul acestor licee a ajuns chiar la nouă. Totuşi, partizanii reînfiinţării Liceului „Ion Creangă“ au găsit o soluţie pentru renaşterea lui. El a fost reînfiinţat ca Liceu Universitar pentru băieţi şi fete, în cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo“ din oraş. În acest fel, nu mai era nevoie de aprobarea autorităţilor locale. Meritul acestei iniţiative şi rezolvări îi revine rectorului de atunci al Universităţii, regretatul academician şi profesor emerit Nicolae Filip.

Liceul renăscut este găzduit în cadrul Universităţii, funcţionînd, pentru cei care nu ştiu, de fapt, în propria sa clădire. Astfel am avut bucuria ca, în anul 1995, să se reia firul existenţei liceului, întrerupt de două ori cu brutalitate.